Punct si de la capat.

Iata-ma asadar din nou in postura de scriitor de ocazie. Desi ma descurc destul de geu in hatisul tehnicii moderne, incerc sa nu ma dau batuta. Sper ca, indiferent cit timp imi va lua acest proces de creatie sa ma tin tare si sa nu abandonez.
Nu stiu asadar nici cit timp imi va lua o astfel de provocare, nici daca va iesi ceva coerent pina la urma. Am sentimentul ca trebuie sa continui, odata ce m-am apucat. Ce e mai dragut este ca practic nici nu stiu cu ce sa incep. Incepe cu inceputul; imi amintesc ca parca spunea cineva asta...
Asadar m-am nascut cu 44 de ani in urma, la Constanta, in noaptea de Sfintul Andrei, mai bine zis pe 29 noiembrie, aproape de ora 24.00. Asa cum aveam sa citesc mai tirziu,noaptea aceasta se mai chiama si Noaptea Lupului in credinta populara. Este o noapte incarcata de simboluri magice,stranii si captivante deopotriva. Fascinatia pentru ciini si lupi am avut-o asadar de mica, nativ,as putea spune. Intotdeauna am simtit ca exista o legatura intre mine si ciini, mai presus decit o simpla si banala admiratie fata de aceste necuvintatoare. Parca ii intelegeam mai bine si parca si comunicarea cu ei decurgea intr-un mod foarte firesc.
Copilaria mi-am petrecut-o mai mult pe la bunicii din partea mamei, la tara, undeva pe linga Calarasi, mai exact in satul Potcoava. Amintirile de atunci le port in suflet cu mare drag si nostalgie. Viata simpla,apropierea de natura si de animale, ce-mi puteam dori mai mult. Anii aceia fericiti, fara griji sau cine stie ce indatoriri, inconjurata de acel univers magic al gradinii minunate, pline de pomi fructiferi, flori, salcimi, si diferite oratanii de curte, au fost poate cei mai fericiti din viata. Am ramas astfel cu o dragoste si o nostalgie nebuna dupa viata tihnita de la tara. Mi-am dorit nespus sa retraiesc acele momente, si, dupa cum se zice, ai grija ce-ti doresti ca o sa se ideplineasca, am ajuns ca 30 de ani mai tirziu, visul sa devina realitate.
Ma reintorc insa in acele vremuri, ca sa va povestesc despre primul ciine din viata mea, de fapt ciinele bunicilor, pe nume Gimmy, o frumusete de animalut alb cu pete galbui. Era pazitorul de nadejde al curtii in care nu avea nimeni curajul sa intre daca Gimmy era liber. Si chiar era liber,cu exceptia momentelor in care cineva chiar trebuia sa intre in curte, si atunci il legau temporar. Nu am suportat niciodata ideea ciinelui legat in lant. Fiecare vietate se naste libera si moare libera asa ca si viata trebuie sa fie la fel, adica libera. Caci din vasta mea experienta am invatat,ca orice fiinta pretuieste cel mai mult si mai mult libertatea. Este singurul lucru pentru care merita sa mori, iar cei care nu au inteles nici macar dupa 20 de ani, ca cei ce au murit la Revolutie, pentru asta s-au sacrificat, au o mare problema.
Dar sa revenim. Multe detalii nu-mi mai aduc aminte de atunci, dar un lucru am retinut, si asta pentru ca s-a lasat cu o muscatura neintentionata,numai din vina mea. Am fost mereu o fire destul de curioasa, uneori chiar prea curioasa. Toate trebuiau sa aiba o explicatie pertinenta pentru mine. Ma aflam intr-o zi linga Gimmy si nu stiu ce mi-a venit in minte si i-am pus botul intr-un borcan. Evident ca bietul ciine a fost total impotriva si din impotrivirea lui s-a zbatut sa-si dea borcanul la o parte. Astfel m-a muscat din gresala de podul palmei. A fost prima data cind ma musca un ciine, si mi-am zis imediat ca bine mi-a facut, fara sa-l invinuiesc in vreun fel pe bietul catel. Din pacate viata minunata de la tara avea sa se sfirseasca prin anii '71-'72 cind bunicii au fost mai mult luati pe sus sa se mute de la tara, la oras. De la un loc paradisiac cu casuta pe pamint, sa te muti tu la etajul 7 al unui bloc cu 10 etaje, cu lift, va inchipuiti ce drama a fost mai ales pentru Tataia care nu si-a mai revenit niciodata, si care a si murit in 1983, neimpacat, ingropat intr-un cimitir inghesuit si plin de betoane, el care a iubit natura, soarele si aerul curat. Pisica alba si frumoasa si catelul Gimmy au fost luati pe sus in camion cu intentia de a-i tine la o curte a unor unchi de-ai tatalui meu, in Constanta. Pisica saracuta,la primul popas a fugit din camion si dusa a fost, probabil luind-o inapoi spre locul care i-a fost atita timp casuta. Ce sa inteleaga un biet animal din toata aceasta aventura...Pe Gimmy l-au dus in curtea de care v-am povestit.A intrat in fundul custii si nu a mai iesit decit mort, citeva zile mai tirziu, dupa ce s-au perindat si Maita si Tataia si rstul lumii sa-l roage sa iasa si sa manince ceva. A facut greva foamei,dar a murit cu siguranta de inima rea. Atunci am inteles prima data ca si animalele au suflet, si inca ce suflet... Acel catel a preferat sa moara decit sa faca un compromis. Imi dau si acum lacrimile cind ma gindesc la acel moment, desi au trecut aproape 40 de ani. De atunci incolo respectul si veneratia mea pentru catei a crescut necontenit. Am invatat de la ei, privindu-i si incercind sa-i inteleg. Cred ca adevarata lectie de moralitate si de etica de la ei am invatat-o. Si mai ales lectia loialitatii. Si ma opresc acum aici pentru ca fiecare din aceste amintiri imi aduc un val de nostalgie amestecata cu o urma de tristete care ma fac sa nu mai pot continua decit dupa ce imi voi mai reveni.